Ghid de igienă orală #JuniorFamily (3). PENTRU ADULŢI

Din cauza ritmului de viaţă alert, unui adult îi rămâne foarte puţin timp pentru grija care trebuie să o acorde sănătăţii dinţilor. Din păcate, neglijarea igienei orale duce la afecţiuni parodontale, cauza principală a pierderii dinţilor la adulţi. Descoperirea la timp a unei astfel de afecţiuni reduce riscul îmbolnăvirii permanente a gingiilor şi dinţilor şi uşurează posibilele tratamente costisitoare şi de lungă durată!

Articol scris de Dr. Camelia Negură

Mijloace de igienizare a cavităţii bucale 

Primul şi cel mai uzual mijloc de igienizare dentară şi gingivală este periajul cu periuţa de dinţi manuală sau electrică. Indiferent pe care o folosim, trebuie să facem un periaj de cel puţin 2-3 ori pe zi, pe toate suprafeţele arcadelor dentare, masând în acelaşi timp şi cu aceleaşi mişcări şi gingiile, şi dinţii (pe principiul „dinspre gingie spre dinte“ şi niciodată invers; obişnuiesc să le explic pacienţilor să realizeze periajul ca şi cum ar vrea să aducă gingia pe dinte şi că sunt interzise mişcările verticale dinspre dinte spre gingie sau cele orizontale care provoacă „fuga“ gingiei de pe dinte.

În societatea noastră, educaţia legată de igiena cavităţii bucale se referă în principal la folosirea regulată şi frecvenţa a periuţei de dinţi.

O periuţă se schimbă în medie la 3-6 luni, în funcţie de felul în care ne periem. Mai corect, aceasta trebuie înlocuită la primele semne de uzură, când filamentele încep să se îndoaie la vârf sau filamentele colorate „tip indicator“ încep să-şi piardă culoarea la vârf. Din acel moment, eficienta periajului scade la 50%, chiar dacă efectuăm aceleaşi mişcări şi acordăm periajului acelaşi timp.

Adulţii şi copiii peste 10-12 ani trebuie să folosească periuţe pe care este specificat „mediu“ (duritatea filamentelor este medie). Pacienţii cu probleme parodontale, la recomandarea medicului, vor folosi periuţe „soft“ (moi) şi vor fi educaţi să adopte o tehnică specială de periaj. Este important că mărimea părţii active a periuţei să corespundă mărimii cavităţii bucale şi eventualelor particularităţi bucale.

Igiena interdentară şi interproximală 

O igienizare dentară complexă înseamnă mai mult decât periajul! Se vorbeşte din în ce în ce mai mult de igiena interdentară şi legătura sa directă cu problemele parodontale.

Neîndepărtată, placă bacteriană interdentară creează condiţiile îmbolnăvirii gingiei. Astfel, gingivita de gravitate medie este o boală larg răspândită, afectând majoritatea populaţiei, cel puţin în anumite zone gingivale, mai ales în cele posterioare, greu accesibile periajului. Deci menţinerea igienei interdentare este foarte importantă pentru păstrarea sănătăţii parodontale.

De asemenea, o igienă interproximală (a suprafeţelor dentare în contact) slabă creează condiţiile carierii dinţilor (atât a suprafeţelor în contact, cât şi a celorlalte suprafeţe dentare, în primul rând prin aciditatea crescută pe care o menţine).

Periajul singur nu poate îndepărta eficient placă bacteriana de pe suprafeţele interproximale (în contact), aşa că sunt necesare metode suplimentare de curăţare, cum ar fi:

aţa sau banda dentară (dental-floss sau dental-tape);

scobitorile (atenţie, nocive dacă nu sunt de calitate sau corect folosite);

periuţele interdentare (obligatorii, alături de periuţele obişnuite, la cei care au aparate ortodontice sau lucrări protetice fixe-punti);

– sistemele electrice de curăţare interdentară. Menţionez că se consideră că periile de dinţi electrice acţionează interdentar mai eficient decât cele manuale, dar nu suficient;

– irigatoarele orale.

Nu toate aceste mijloace se potrivesc tuturor pacienţilor şi tuturor tipurilor de dentiţie. Alegerea lor trebuie să se facă cu ajutorul medicului stomatolog. Pentru cei cu dentiţie permanentă, cu gingii sănătoase şi pentru copiii peste 10-12 ani (când există şi o dezvoltare neuro-motorie corespunzătoare), metoda cel mai frecvent recomandată este ata sau banda dentară. Este uşor de folosit, iar producătorii lucrează permanent la acest aspect.

Nici o pastă de dinţi nu este eficientă doar prin contactul cu dinţii. Important este periajul în sine! Desigur, există diferite substanţe în paste, cu acţiune specifică de remineralizare superficială sau scădere a sensibilităţii sau substanţe antiplaca sau chiar antiinflamatoare. Dar, de fapt, partea mecanică a periajului este esenţială.

Ne place să zâmbim, aşa că cel mai important lucru, pe lângă sănătatea dinţilor noştri, este aspectul lor. Pentru a avea dinţi albi şi foarte curaţi, nu este suficientă perierea acestora acasă, ci avem nevoie şi de o igienizare profesională. Medicii Junior & Family Dental Center vă recomanda efectuarea unei igienizări la fiecare şase luni.

Detartrajul

Tartrul este o placă bacteriană ce se depune pe suprafeţele dentare şi apoi se mineralizează, proces favorizat de saliva cu vâscozitate mare, de plombele care depăşesc marginile cavităţii, de lipsa masticaţiei pe dintii respectivi, de periajul dentar incorect. Odată depusă placă bacteriana, prezentarea la medicul stomatolog pentru îndepărtarea tartrului este mai mult decât necesară. Procedeul prin care este înlăturat tartrul se numeşte detartrare şi poate fi realizat atât manual cât şi cu ajutorul ultrasunetelor. Cele două metode se completează.

Detartrarea cu ultrasunete este indicată chiar şi persoanelor care se confruntă cu probleme gingivale, când dinţii sunt mai slăbiţi, iar gingia nu mai oferă aceeaşi siguranţă. Mai mult decât atât, detartrajul cu ultrasunete NU afectează structura dintelui. De asemenea, detartrajul cu ultrasunete este eficient şi în înlăturarea petelor de pe dinţi, provocate de cafea, ceai sau de fumat, pete care nu pot fi îndepărtate manual. Un alt avantaj al detartrajului cu ultrasunete este faptul că nu provoacă durere, iar în timpul intervenţiei pacientul nu este supus anesteziei. În procedura de detartrare cu ultrasunete nu se utilizează substanțe chimice care să deterioreze dintele sau gingia.

Periajul  profesional

Periajul profesional are ca scop înlăturarea plăcii bacteriene de pe suprafaţa dentară, îndepărtarea discromiilor dentare externe, cauzate de alimente şi tutun, şi îndepărtarea depunerilor de tartru fixate superficial.  Numai realizată la un interval regulat de timp, această procedură reduce şi chiar elimină riscul apariţiei afecţiunilor gingivale. Doar astfel poate fi îndepărtată placă bacteriană – factorul principal al apariţiei cariei dentare şi a parodontopatiilor marginale (afecţiuni parodontale).

Air-Flow-ul

Air-Flow-ul este un tratament profilactic (de îngrijire şi prevenţie) care ajută la o igienizare profesională completă (după periaj şi detartraj). Aceast procedeu se realizează cu ajutorul unui aparat care generează un jet de aer+apa+bicarbonat de sodiu, cu o presiune foarte mare, jetul fiind proiectat atât pe suprafeţele dentare cât şi în zonele interdentare şi subgingivale (zone inaccesibile periajului manual). Jetul de apă care conţine particule abrazive de bicarbonat îndepărtează foarte eficient toate petele şi detritusurile (tartru) existente pe suprafaţa dentară dar acţionează şi că un medicament datorită propietatilor bicarbonatului de sodiu.

Acesta vine în completarea manoperelor anterioare, îndepărtând eficient petele şi depunerile de placă dentară situate în zone greu accesibile instrumentelor convenționale.